Categories: Comunitate

Preselecţ’ii în judeţ pentru Next Top Model by Cătălin Botezatu

Cristina Ghenea

Caravana Next Top Model by Cătălin Botezatu a poposit ieri în judeţul Hunedoara, unde au avut loc două preselecţii pentru cel de-al treilea sezon al cunoscutului show. Zeci de hunedorence, care mai de care mai frumoase, vor să intre în emisiunea designerului.

Astăzi, caravana ajunge la Petroşani
Preselecţiile au avut loc, mai întâi, în Deva, unde câteva zeci de tinere şi-au încercat norocul şi s-au înscris în competiţie, pentru a avea şansa de a deveni următorul Top Model al României. Mai apoi, caravana a poposit în Hunedoara, iar astăzi, preselecţiile urmează să fie organizate şi în Petroşani, la Casa de Cultură a Sindicatelor – Strada 1 Decembrie 1918. Organizatorii preselecţiilor spun că experienţa în modeling nu este neapărat necesară şi că tinerele interesate trebuie să aibă, în primul rând, cetăţenie română sau moldovenească şi să fie vorbitoare de limba română. O altă condiţie este aceea ca participantele să aibă peste 16 ani şi peste 1,72 metri înălţime, fie să aibă vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, dar au peste 1,75 metri înălţime. În ceea ce priveşte ţinuta, cu care ele se prezintă la preselecţie, fiecare candidată poate să vină îmbrăcată cu ce vrea sau cu ce are. Premiul cel mare al concursului este un contract de modelling în valoare de 70.000 euro, dar mai sunt şi alte premii surpriză.
Iar pentru că agenţia MRA selecţionează în premieră, în acest sezon, şi băieţi, la preselecţie sunt aşteptaţi şi tineri de peste 16 ani, care au între 1,85 şi 1,90 metri înălţime.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

4 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

4 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

4 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

4 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

4 ore ago