Președintele țării a avut ieri întâlniri cu toți liderii politici importanți pentru desemnarea unui nou premier. Preşedintele l-a desemnat premier pe Dacian Cioloş

Adriana Năstase
Consultările președintelui Klaus Iohannis cu partidele pentru desemnarea unui candidat pentru funcția de premier, după căderea Guvernului Cîțu prin moțiune de cenzură, în urmă cu aproape o săptămână, s-au derulat ieri toată ziua. La finalul con­sultărilor, Iohannis a ieșit pe posturi și ne-a anunțat senin că-l desemnează pe Dacian Cioloș premier. Iar liderii politici care au trecut ieri pe la Cotroceni, în afară de șeful USR, au rămas cu buza umflată. Iată ce de­clarații au făcut aceștia, după consultările cu Klaus Iohannis.

Nu crede într-o majoritate pentru un guvern stabil
„Am fost astăzi la Cotroceni și i-am trans­mis președintelui că fără o majoritate consis­tentă în parlament nu se poate vorbi de un guvern minoritar. (…) România se află într-o criză socială, economică și sanitară profundă. Ori se creează o majoritate pentru un even­tual guvern, ori pentru alegerile anticipate. Din punctul de vedere al PSD, se va crea o majoritate pentru alegeri anticipate. Nu cre­dem că se va putea creiona în acest moment o majoritate pentru un guvern stabil”, a spus liderul PNL, Florin Cîțu.
„Încercăm să facem majoritate în perioada următoare”, a mai spus el. La insistențele pre­sei, Cîțu a refuzat să spună care ar fi pro­pu­nerea liberalilor dacă ar ajunge la o majori­tate. Astăzi există o majoritate testată la vot, formată din USR, PSD și AUR, a reafirmat el.

Vor alegeri anticipate
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a de­clarat, după consultări, că social-democrații văd mai probabilă o majoritate pentru ale­gerile anticipate. Totodată, acesta a spus că, pentru a trece peste actuala criză, „tot ce nu va putea face Guvernul, va face Parlamentul”.
„L-am asigurat și pe președinte că românii nu vor fi abandonați. Tot ceea ce nu poate face un guvern demis va fi preluat de către Parlament României, iar parlamentarii PSD, cle mai mare grup parlamentar din Parla­mentul României, din acest moment vor lucra 24 de ore din 24. Deja am depus în Birourile Per­ma­nente, atât la Senat, cât și la Camera Depu­taților, solicitările pentru plafonarea prețurilor la energie și gaze”, a mai spus Ciolacu.

Va analiza serios
Conform lui Cioloş, în opinia lui Iohannis, pare că partidele fug de această responsa­bilitate, iar preşedintele “a fost neplăcut sur­prins” că nu au existat discuţii între partidele parlamentare. Liderul USR a reiterat că propunerea fermă a formaţiunii pentru postul de premier este Dacian Cioloş, iar preşedin­tele Iohannis a transmis că “va analiza foarte serios”.

Premier independent
Copreședintele AUR, George Simion, a declarat ieri, după consultările de la Cotroceni, că șeful statului le-a zis că nu știe nici un om politic român pe care-l cheamă Orban, cu referire la fostul lider PNL Ludovic Orban pe care șeful statului l-a propus de două ori premier.„Am cerut demisia lui Cîțu din funcția de premier interimar. Am mers cu o propunere clară, Guvern de specialiști să trecem iarna și primăvara”, a adăugat acesta. Copreședintele AUR a adăugat despre Cîțu că „omul nu pare în toate facultățile mentale. Am venit cu o propunere a unui guvern de specialişti. Noi credem că un guvern de specialişti, cu un premier independent, poate să treacă ţara de iarnă”, a spus Simion, după întrevederea cu Iohannis de la Palatul Cotro­ceni. „O persoană independentă, care să poată să adune un guvern de specialişti asu­maţi politic de partidele din Parlament. Nici măcar de principiu nu ne-a dat un răspuns”, a declarat Claudiu Târziu.
Înainte de consultările cu şeful statului, George Simion a declarat că formaţiunea pe care o conduce susţine propunerea unui premier independent, în persoana lui Călin Georgescu.
Premieră pentru România
Kelemen Hunor ar putea stabili o premieră în istoria României! Politicianul ajuns cel mai apreciat pentru discursul său realist despre România s-a auto-propus, la consultările de la Palatul Cotroceni, ca premier pentru urmă­toa­rele 6 luni. ”Am propus guvern cu premier UDMR timp de 6 luni. Suntem gata să ne asumăm guvernarea. Poate voi reuși eu. Peste 6 luni, timpul trece, te ajută să fii mai înțelept, să fii mai calm”, a spus Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Klaus Iohannis.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare