Președintele Laurențiu Nistor: Reducerea cu 45% a posturilor va bloca administraţia publică; propunem şi alte variante

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto), a declarat că nu este de acord cu o reducere cu 45% a numărului de salariaţi din administraţia locală şi judeţeană, apreciind că activi­ta­tea unităţilor administrativ-teritoriale s-ar bloca, inclusiv cea a instituţiei pe care o conduce şi care nu are toate posturile ocupate.

În funcție de numărul locuitorilor
Laurenţiu Nistor, care este şi preşedintele filialei judeţene a PSD Hunedoara, a men­ţionat că, în opinia sa, numărul personalului din primării ar trebui stabilit în funcţie de câţi locuitori are o unitate administrativ-te­ritorială sau în funcţie de anvelopa salarială dis­ponibilă, situaţie în care aceasta s-ar putea reduce cu 10%.
„Reforma administrativă mă inte­resează şi pe mine, în calitate de pre­şedinte al Con­siliului Judeţean, şi interesează, în aceeaşi măsură, pe toţi primarii. Nu pot fi de acord cu ideea Guvernului de a tăia 45%, deşi la început s-a discutat în coaliţie de un pro­cent de 25%. (…) Dar în momentul în care se merge cu 45% nu pot fi de acord! Este o cifră arbitrară, stabilită de cineva pe ge­nunchi, ceea ce nu se poate”, a spus, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJ.
În cadrul CJ Hunedoara sunt 171 de pos­turi, din care 138 sunt ocupate. Diferenţa a fost păstrată pentru situaţii în care ar mai fi nevoie de personal pentru derularea unor proiecte im­portante.
„Dacă se taie 45%, aşa cum se prevede, se vor bloca aproape toate unităţile ad­minis­trative şi vă spun că se blochează şi Consiliul Judeţean”, a punctat Nistor.
În ceea ce priveşte a doua variantă pro­pusă, preşedintele CJ Hu­ne­doara a men­ţionat că, prin sta­bilirea unei anvelope salariale, fiecare primărie va trebui să-şi redimensioneze numărul de angajaţi în funcţie de sumele disponibile sau să reducă salariile, dacă va păstra actualii funcţionari.
Pe de altă parte, Nistor a atras atenţia, că în si­tu­aţia disponibilizării unor angajaţi, statul va trebui să plătească pen­tru a­ceş­tia ajutor de şomaj. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

2 zile ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

2 zile ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

2 zile ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

2 zile ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

2 zile ago