Preşedintele interimar al PNL Hunedoara îl face pe Moloţ ipocrit

Preşedintele ALDE Hunedoara, Mircea Moloţ, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că se aştepta la orice în privinţa PNL Hunedoara, dar nu să fie condus de un  preşedinte interimar adus din alt judeţ.
Pe un ton ironic, Moloţ le-a sugerat foştilor colegi să pună preşedinţi interimari din alte judeţe la toate organizaţiile locale ale partidului. „Orice mă gândeam că se întâmplă cu PNL-ul în judeţul Hunedoara, numai la faptul că va avea un preşedinte dintr-un alt judeţ, chiar şi interimar pentru o zi, nu! Ar fi trebuit ca vechii liberali să se simtă jigniţi. Nu pot să cred că în tot judeţul acesta, din miile de liberali care există la ora asta, nu găsesc un preşedinte care să cunoască mult mai bine judeţul, oamenii… Dacă le place, chiar le sugerez ca în toate organizaţiile, de la Bătrâna până la Deva, să aducă preşedinţi din alte judeţe”, a spus Moloţ.
Răspunsul la afirmaţiile făcute de Mircea Moloţ nu a întârziat. Astfel, preşedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman (foto), el fiind liderul adus din judeţul Alba să-i conducă pe liberalii hunedoreni, susţine că importurile în organizaţie au fost brevetate de Mircea Moloţ. Acesta a spus despre Moloţ că este ipocrit. „Îi respect funcţia şi faptul că a avut un cuvânt greu de spus în politică, pe care nu-l va mai avea. Ar fi bine să fim corecţi. Mircea Moloţ a brevetat colegii de import în PNL Hunedoara, pe Mariana Câmpeanu, Dan Radu Ruşanu şi alţii. La momentul respectiv organizaţia judeţeană avea suficiente resurse umane, fiind printre cele mai puternice, sau chiar cea mai puternică din ţară. E puţină ipocrizie să vorbeşti despre lideri de import, când tu ai brevetat importul de parlamentari în judeţ”, a afirmat preşedintele interimar al PNL Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Bai, nea Pink Floyd, ti-a ramas ata PDL in dinti.
    Ciobania e o meserie prea curata ca sa te faca cineva cioban in politica.
    Molot e hot , nu ipocrit. Dar matale dute invartindu-te in Alba matale, ca esti mai rau ca Atanasiu dupa un litru de Stalinskaia.
    Ca sfat , vorbeste de unu cand poti sa-i egalezi rezultatele.
    Vezi ca si despre Mariana si Radu , multi mananca ciuperci, dar compara bugetul primit de judet in timpul lui Radu si apoi spunene din marile realizari ale papagalilor tai PDL isti.
    De fapt, ce ma bag eu in cocina voastra ?!?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

20 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

20 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

20 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

20 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

20 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

20 de ore ago