ComunitateSport

Preşedintele FRF, în vizită la baza sportivă Jiul Petroşani

Maximilian Gânju

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, împreună cu directorul tehnic al FRF, fostul internaţional Mihai Stoichiţă au venit la Petroşani. Cei doi reprezentanţi ai FRF au vrut să vadă cum merg lucrările la noua bază sportivă aflată în construcţie în municipiu.
Un teren de fotbal cu suprafaţă artificială, cu 500 de locuri în tribună, instalaţie de noc­turnă, spaţii administrative şi un mini-teren de baschet, handbal sau alte sporturi se construieşte la stadionul Jiul Petroşani printr-o investiţie derulată de Ministerul Lu­crărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii.
Proiectul administraţiei locale din Pe­troşani are o valoare de 6.6 milioane de lei, iar contractul de lucrări cu firma care a câşti­gat licitaţia a fost semnat anul trecut. Baza sportivă de la Petroşani este cuprinsă în angajamentul pe care şi l-a luat România pentru Euro 2020.
„Împreună am fost la Complexul Sportiv Jiul, în incinta căruia, în curând, vor începe lucrările la noua bază sportivă unde va fi rea­lizat un teren de fotbal cu suprafaţă arti­ficială cu 500 de locuri în tribună şi in­sta­laţie de nocturnă. M-au asigurat de sprijinul lor direct pentru dezvoltarea şi susţinerea activităţii sportive de la Petroşani”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi. Pentru Euro 2020 ţara noastră s-a angajat să construiască 400 de terenuri de sport, iar Petroşaniul a fost se­lec­tat de Federaţia Română de Fotbal pen­tru a beneficia de baza sportivă modernă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura