Presa, între tabloidizare şi polarizare politică (II)

Fenomenul tabloidizării presei este prezent în multe ţări – prin urmare, n-ar trebui să ne alarmăm mai mult decât este cazul. Sau ar trebui? Să facem un scurt tur de orizont.
Multă lume cunoaşte cotidianul britanic „The Sun”, specializat în dezvăluiri din lumea mondenă. Amenzile plătite de ziar sunt consistente, dar cu siguranţă, ele nu depăşesc încasările din publicitate. Numai că noi cunoaştem doar scandalurile mediatizate la nivel mondial, declanşate de „The Sun”. Ziarul este unul complex, care pe lângă rubrica de lifestyle, are complicate analize politice, economice, sociale. Chiar şi vedetele de acolo se apropie mult mai mult de statutul de vedetă decât autohtonele Columbeanu sau Gabor, Tonciu sau mai ştiu eu cine, prezente nitam-nisam în buletine de ştiri ale unor posturi TV serioase, în poziţii de top.
Cum s-ar spune, ţară mică, vedete mici. Pe de o parte. Pe de alta, la noi, ziarele aşa-numite serioase au probleme mari pentru a se impune, pentru că patronatele – fie ele şi străine – au speculat din plin gustul nostru balcanic pentru bârfă, astfel încât clasamentul celor mai citite ziare nu mai începe de mult cu „România liberă” sau „Adevărul”, ci cu „Libertatea” şi „Click”. Rezultatul? Ceea ce s-ar putea numi, cu un termen blând, manelizarea societăţii, la care contribuie din plin posturile TV, prin introducerea în grila de programe a unor emisiuni atât de imbecile, încât ajungi să crezi în teoriile celor ce spun că tot ce se întâmplă urmăreşte prostirea în masă a populaţiei, care, cu un creier „fezandat”, ar fi numai bună de manipulat în diverse scopuri. Dacă veţi baleia posturile din orice grilă TV digitală, nu veţi găsi programe atât de idioate precum cele de pe la noi şi nici atât de subculturale precum Taraf TV de exemplu, patronat de unul care dorea să devină deputat, dar care se vede că nu are nici un fel de reţineri în a promova prostul gust excesiv. Cât despre fenomenul OTV, este extrema degradare la care poate fi adus publicul de către un posesor de Bentley.
Pentru că, se ştie, cu cât populaţia este mai săracă, mai derutată, mai „fezandată” cu tâmpenii fără miză, cu atât este mai uşor de dus de nas. Apropierea anului electoral face ca totul să se subsumeze unor scopuri politice. Din nou, precizez – nu numai în România, dar în România cu mult mai intens decât prin alte părţi, date fiind – cum spuneam – sărăcia, prăbuşirea sistemului educaţional, lipsa de viziune a unui guvern care a reuşit să ajungă pe cele mai de jos cote ale popularităţii.
Într-o asemenea societate, presa nu a avut de ales, a fost nevoită să se adapteze, polarizându-se după modelul anilor ’90. Nici nu are cum să fie altfel, atât timp cât se iau decizii majore de un executiv al cărui premier este creditat cu 6 la sută susţinere populară. Un guvern cu credibilitate ar avea o presă mult mai obiectivă.