Categories: ActualitateFlash

Preoţii, îndemnaţi să-şi deschidă conturi pe reţele de socializare . Facebook-ul a „virusat“ şi Biserica

Oana Mihnea

Trăim nişte vremuri în care se spune că dacă nu ai un cont pe  Facebook, înseamnă că nu exişti. Se pare că vorbele acestea au ajuns şi la urechile mai marilor bisericii, care au decis să intre în rândul lumii de astăzi. Pornind de la constatarea că tot mai puţini tineri se îndreaptă către credinţă şi îşi fac timp să treacă pragul bisericii pentru o slujbă, Patriarhul Daniel a venit cu o propunere inedită.

Este datoria Bisericii să se emancipeze
Înaltpreasfinţitul îi îndeamnă pe preoţi să îşi deschidă conturi de socializare şi să răspândească online credinţa. Totodată, acesta îi avertizează că Internetul poate ascunde şi capcane, de la furtul de identitate, la postări care iau numele Domnului în deşert. „Biserica noastră are datoria de a intra în reţelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi“, a precizat Patriarhul Daniel într-un comunicat. Acesta nu are încă un cont personal, dar are mai multe fictive, care au stâns câteva mii de like-uri.

Nu face decât să se adapteze vremurilor
Chiar dacă pare straniu sau de neînţeles pentru unii, îndemnul este cât se poate de normal şi cu rădăcini strânse în trecut. „Aşa cum Apostolii au propovăduit credinţa în acele vremuri cu instrumentele pe care le aveau la îndemână, aşa Biserica încearcă acum să se adapteze la realităţile în care trăim. Cu siguranţă, există şi în judeţul nostru preoţi care au pagină de Internet la parohie. Nu ştiu dacă au şi pagini personale însă, dacă în viaţa privată vor să îşi facă, nu îi putem controla. Cred că în acest fel se poate păstra o anumită legătură cu tinerii, care din păcate s-au îndepărtat de Biserică în ultima vreme. Răspândirea învăţăturilor creştine prin intermediul reţelelor de socializare constituie o soluţie la îndemâna tuturor. Este pur şi simplu o metodă de informare şi comunicare cu  scopul de a-l ajuta pe om să îşi consolideze anumite convingeri şi să îl aducă aproape de Hristos“, a declarat preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

23 de ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

23 de ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

23 de ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

23 de ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

23 de ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

23 de ore ago