Categories: Actualitate

Premiu internaţional pentru Dan Răican

Anamaria Nedelcoff

Deveanul Dan Răican (foto), preşedintele Asociaţiei AntiParkinson, a fost distins cu premiul „Dr. Rana International Parkinson`s Community Service Award  2011”, un prestigios premiu internaţional, acordat anual celor care se remarcă prin activitatea depusă pentru ajutorarea persoanelor bolnave de Parkinson, maladie care afectează peste 70.000 de români, dintre care aproape 2.000 sunt hunedoreni.

”Comitetul Central Executiv al Programului de Educaţie Mondială Parkinson îi felicită pe aceşti oameni şi le recunoaşte eforturile în promovarea calităţii vieţii persoanelor cu boala Parkinson. Devotamentul lor neobosit şi munca grea le-a ajutat, de asemenea, şi pe persoanele care îi îngrijesc, pentru a face faţă mai bine stresului şi a le uşura povara de a avea grijă de cei dragi, afectaţi de Parkinson”, se spune în scrisoarea oficială trimisă cu prilejul acordării acestui premiu.
Preşedintele Asociaţiei AntiParkinson, Dan Răican, spune că pentru el, această distincţie reprezintă recunoaşterea eforturilor sale şi în afara graniţelor ţării. ”Domnul doctor Cristian Falup m-a nominalizat pentru titlul de cea mai activă persoană care luptă împotriva Parkinson. Acest premiu înseamnă şi recunoaşterea internaţională a muncii mele şi a activităţii Asociaţiei AntiParkinson din Deva şi de peste hotare. Mai dovedeşte şi o strânsă colaborare între medici şi pacienţi”, a declarat Dan Răican.
Numele deveanului Dan Răican stă acum alături de ale altor câştigători ai acestui premiu din India, Thailanda, Irlanda, Statele Unite ale Americii, Polonia, Australia, Argentina şi Pakistan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi amici afaceriști din sudul județului, cu­noscuți pentru faptul că s-au lăudat cu rela­țiile și…

3 ore ago

Bulina albă

Constantin Radu Tudosie, regizor și actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…

3 ore ago

Bulina neagră

Cristian B., din Vulcan Pentru că riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că a hărțuit o…

3 ore ago

Mandate de executare a pedepselor, puse în aplicare de polițiștii hunedoreni

În perioada 15–16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au…

3 ore ago

Tânără din Hunedoara, șantajată și obligată să întrețină relații sexuale

Tânăra l-a cunoscut pe abuzator, un bărbat din Chimindia, pe Internet și a crezut că…

3 ore ago

Doi șoferi depistați în trafic după ce ar fi consumat alcool. Unul dintre ei nu avea permis de conducere

Polițiștii din județul Hunedoara au depistat, marți, 15 septembrie, doi conducători auto care se aflau…

3 ore ago