Categories: Comunitate

Premii pentru elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduţă”

La finele săptămânii trecute, la Colegiul National de Artă „Ion Vidu“ din Timişoara s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a Festivalului – concurs regional intitulat „Cântec, grai şi joc străbun”, organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Scopul acestei manifestări artistice este implicarea elevilor în păstrarea şi transmiterea cântecului şi graiului popular şi promovarea tinerilor interpreţi de muzică populară.
Au participat 130 de elevi cu vârste cuprinse între şapte şi 18 ani, din mai multe judeţe, care au evoluat în cadrul a trei secţiuni: recitare în grai, solişti vocali şi solişti instrumentişti.
Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva a fost reprezentat de un număr de 15 solişti vocali şi instrumentişti, toţii fiind distinşi cu premii şi menţiuni. Solişti vocali cu premiul 2: Alexandra Vanc, Roxana Stîngă şi Teodora Petruţ; premiul 3 : Maya Csoboth, Gabriel Jurjiu-Ţandrău, Patricia Stăncioi, Iulia Ţanc şi Ecaterina Gavrilă. Solişti instrumentisti cu premiul 2: Răzvan Ruszuly; premiul 3: Bogdan Ţurcanu, Gabriel Demian, Valentin Diniş, Andrei Ivan.
Concursul doreşte să ofere un cadru de manifestare culturală pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar. (A. Clej)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

40 de minute ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

8 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

8 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago