Premii pentru cei care au rezistat împreună 50 de ani

Primăria municipiului Deva şi Consiliul Local vor acorda premii şi diplome de fidelitate, familiilor care aniversează ,,50 de ani de căsătorie, împreună”.
“În acest an, vom premia 60 de familii din municipiul Deva care au reuşit să sărbătorească cu aur, trăinicia în căsnicie.Administraţia locală va acorda câte o diplomă de fidelitate şi un premiu de 500 lei fiecărui cuplu, iar doamnele vor primi câte un buchet de flori.Familiile premiate au domiciliul în municipiul Deva şi în localităţile aparţinătoare (Archia, Bârcea Mică, Cristur, Sân­tu­halm) şi au depus cerere înregistrată la Compar­ti­mentul Stare Civilă Deva până la data de 11 mai 2021.Având în vedere măsurile restrictive pe perioada pan­demiei, festivi­tatea de premiere nu se va organiza ca în anii precedenţi. Ridicarea diplomei de fidelitate şi a premiului se va face la CASA CĂSĂTORIILOR, în perioada 17-19 mai 2021, între orele 10:00-14:00. Fa­miliile vor fi anunţate telefonic despre data la care pot veni să îşi ridice premiile”, spune primarul Devei, Florin Oancea.
Premierea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă se va realiza în apropierea Zilei Internaţionale a Familiei care este sărbătorită în fiecare an la data de 15 mai. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
L-a înregistrat pe hoţul care oferise mita de 12 mii de euro

Poliţistul hunedorean angajat la Biroul Poliţiei Autostrăzi a furnizat proba pro­cu­rorilor DNA Alba, în baza căreia aceştia au putut cere

Nesimţire! Un alt devean, prins că-şi aruncă molozul la marginea oraşului

Bărbatul a fost prins în flagrant de po­li­ţiştii locali din Deva şi amendat cu 5.000 de lei. N-a fost singura

A dat 100 de lire sterline pe un permis de conducere fals

Aşa a procedat un mecanic auto din Şoi­muş, care a rămas fără permisul românesc după o infracţiune la legislaţia rutieră.

Închide