Premierul plutitor

Volodia Macovei

Într-un dispreţ nemăsurat faţă de cei din jur, faţă de necăjiţii care au fost luaţi de ape în plină sărbătoare a Învierii Domnului, faţă de toţi cetăţenii oneşti ai României, prim ministrul Victor Ponta a reuşit să se autodepăşească în constituţia-i puerilă şi arogantă. Căţărat, într-o barcă pneumatică, alături de tovarăşul său Liviu Dragnea, premierul a străbătut o uliţă cu apă până la genunchii broaştei, târât de un grup de jandarmi. Imaginea, asemănătoare inclusiv în detaliile de rânjet superior, cu transportul cu lectica antică dusă pe braţe de sclavi, să nu atingă degetuţul piciorului de demnitar roman pulberea drumului, este umilitoare.
Mă gândesc, uluit, cum a reuşit Victor Ponta să nu simtă penibilul situaţiei, cum a reuşit să se simtă confortabil cu şase oameni care cărau barca în care poposea poponeaţa sa leneşă, cu jurnalişti umblând prin apă, cu localnici disperaţi privind alaiul tragi-comic. Mă gândesc, dar nu-i dau de capăt în înţelegere.
Poate doar dacă fac un exerciţiu de extindere în timp şi spaţiu şi observ că nu este un gest punctual, ci un obicei de individ ridicat de poponeaţă în fiecare moment al existenţei sale, până sus, până pe cele mai înalte culmi ale puterii şi ţinut acolo ca spectator veşnic amuzat de propria-i poziţie.
Dacă ieri punctam asupra lipsei de respect pe care o afişează senatorii, asigurându-şi vacanţă lungă înainte de vacanţa mare din vară, astăzi parcă sunt beteag în cuvânt, nu mai ştiu cum să scriu despre isprava şefului de guvern şi partid Victor Ponta. Dacă mai pun la socoteală şi modul smintit în care a întâmpinat-o pe şefa portofoliului Apelor, Doina Pană, mă ia cu friguri: Ponta: „Tu ce faci, fă, Doina aici? Aveai tu chef de nişte inundaţii?“ Doina Pana: „Păi, nu aveam chef, dar…”. Ponta spune că nu a zis „fă”, de parcă asta era nenorocirea, nu dialogul în sine. Adică, după părerea imberbului şef de guvern, dacă i-a spus doamnei ministru „mă” sau „tu”, atunci dialogul din preajma sinistraţilor e inteligent. Nu mai pot comenta.