Categories: Sport

Premiere fără vedete

Şase dintre primele şapte clasate în top 10 la discipline olimpice şi lidera de la discipline neolimpice vor absenta, conform informaţiilor noastre neoficiale, de la Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2014, organizată azi, de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara. Gala sportului, fără vedete, va avea loc începând cu ora 14.00, la sediul Inspectoratului Şcolar al judeţului Hunedoara, în Sala Europa. Gimnastele din Lotul Olimpic care ocupă primele cinci locuri ale ierarhiei sunt în cantonament la Izvorani, atleta Florentina Marincu se pregăteşte la Bucureşti pentru Campionatul Balcanic, astfel că  judoka Oana Nicolaescu (SCM Deva) va fi sportiva de la discipline olimpice cea mai bine clasată dintre cei prezenţi la festivitate. „Trofeele gimnastelor vor fi primite de antrenorul Sorin Tolteanu, cel care a fost primul tehnician al multor dintre laureate. Pentru Florentina, reprezentant la premiere va fi antrenorul de atletism Mihai Luca, cel care este coleg cu antrenorul ei, Nicolae Alexe”, a precizat Adrian Liga, directorul CNS „Cetate” Deva. Situaţia e ceva mai bună la discipline neolimpice, unde în afara liderei Ana Maria Gherghel şi a Andrei Daniliuc (locul 6), ambele prinse cu examenele la facultate, ceilalţi laureaţi e posibil să fie prezenţi la eveniment.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

4 ore ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

4 ore ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

4 ore ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

4 ore ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

4 ore ago

Amendat că a aruncat deșeurile în Parcul Natural Lunca Mureșului

În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această pe­rioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…

4 ore ago