Vara aceasta, se poartă cititul la plajă. Şi nu din orice carte, ci din cele împrumutate chiar de la Biblioteca Judeţeană, deoarece toţi cei care vin să se relaxeze la Ştrandul din Deva se pot bucura de o poveste savurată pe şezlong.
Demersul apaţine Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, în parteneriat cu Primăria municipiului Deva. Biblioteca de vară este amenajată într-o cochetă căsuţă din lemn şi va funcţiona în regim de sală de lectură, cărţile şi revistele fiind consultate doar în incinta Ştrandului. Programul de funcţionare este de luni până vineri, între orele 10 şi 18.
„Cei care vor dori să apeleze la serviciile noastre vor găsi aici o bogată literatură de loisir, reviste, presă hunedoreană şi naţională la zi, precum şi acces la Internet wireless. Sperăm că prin această iniţiativă a Bibliotecii vom face o surpriză plăcută celor care vor veni la ştrand şi, pe lângă apă şi soare, vor avea posibilitatea de a citi şi de a se informa”, a arătat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene.
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…