Evenimentul s-a desfăşurat timp de două zile, în 22 şi 23 iulie, la Bucureşti, a fost o premieră şi a reunit elevi din toată ţara, profesori din învăţământul preuniversitar şi universitar, precum şi alţi invitaţi.
”Gala Elevului Reprezentant” a avut loc la 12 ani de la momentul în care au fost puse bazele acestor organizaţii de elevi, care acum funcţionează şi reprezintă cu multă eficacitate interesele elevilor. Vlad Sîncu este elev la Colegiul Naţional Pedagogic ”Regina Maria” din Deva, iar premiul pe care l-a obţinut vine ca o recunoaştere a activităţii sale şi a colegilor săi din structura pe care o coordonează.
”Este o mândrie pentru noi că avem astfel de elevi ca Vlad Sîncu, care se implică în activităţi voluntare, în sprijinul altor colegi. «Gala Elevului Reprezentant» a fost o acţiune care să dea vizibilitate acestor consilii şi să aducă încredere în rândul elevilor într-o astfel de structură”, ne-a spus Dan Mihail Heredea, consilier educativ la Colegiul Naţional Pedagogic ”Regina Maria” din Deva. Vlad Sîncu ne-a mărturisit că distincţia primită este rezultatul activităţii colegilor săi şi că speră să fie şi alte consilii şcolare din judeţ la fel de apreciate. ”Gala Elevului Reprezentant” a fost organizată la iniţiativa Consiliului Naţional al Elevilor. (N. Bumbac)
Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…
Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…
Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…
Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…
Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…