Premianţii lunii mai sunt:
Rodica Soba – inginer în cadrul Serviciului Exploatare-Dispecerat, Daniel Păun – lăcătuş în cadrul Staţiei de Tratare a Apei Jieţ, Florentina Kallos – operator xerox în cadrul Biroului Administrativ.
Similar, întregul colectiv al Serviciului Unitate Implementare Proiect (UIP), format din: Claudiu Zbora – şef Servicu UIP, Livia Drăguţ, Cosmin Ciocâltea, Gabriela Sfia, Iancu Ulari, Sorina Nicula, Adrian Dâlja şi Viorel Mihăilescu a întrunit aprecierile necesare pentru a fi declarat „Colectivul lunii mai de la Apa Serv“ şi pentru a fi premiat ca atare.
„Îi felicit, atât pe angajaţii care s-au remarcat prin activitatea lor individual, cât şi pe cei de la UIP, datorită muncii cărora Apa Serv este astăzi primul operator de apă şi canalizare din România care a semnat un contract de finanţare europeană ce aduce investiţii estimate la 90 de milioane de euro în Valea Jiului. Aşa cum ne-am obişnuit de ceva vreme, i-am premiat astăzi, în cadrul unei festivităţi pe care am avut-o la sediul central al Apa Serv Valea Jiului şi le-am mulţumit pentru rolul lor în bunul mers al firmei“, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului. (A.Năstase)
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…
View Comments
Mesagerule, mai bine rezolvati o data "transferul" moldoveanului la PSD.
Ca altfel, premiul asta e doar onorific.
Hai sictir