Categories: Ultima Ora

Prelevare de organe, în premieră, la Spitalul Judeţean din Deva

La spitalul Spitalul Judeţean din Deva a avut loc,  în  noaptea de luni spre marți,  în premieră, o prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 68 de ani, victimă a unui accident rutier petrecut duminică. Ficatul său a fost trimis,  cu un elicopter, la Spitalul Fundeni, din Capitală, iar rinichii au fost  duşi pentru transplant, cu o ambulanţă de ultimă generaţie, la Clinica de Urologie din Cluj Napoca. Intervenţia de la Deva a durat patru ore şi jumătate, iar pentru acest moment medicii deveni s-au pregătit de mai bine de o jumătate de an. Surse din spital au declarat că atât soţia victimei cât şi cei cinci copii ai acestora au fost de acord cu ideea prelevării organelor de la cel care le-a fost soţ, respectiv tată, fără să ezite.

Mai întâi a intrat în sala de operaţie echipa bucureşteană care a prelevat ficatul, iar după aceea au venit medicii clujeni, care au  prelevat rinichii.  Operația a reușit, organele prelevate urmând să salveze viața a cel puțin două persoane, dacă nu chiar a mai multor oameni înscriși pe lista de așteptare pentru organele donate. (Mircea Crivăţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

11 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu…

11 ore ago

O INVESTIȚIE ÎN RESPECT: Noua capelă municipală din Hunedoara prinde contur

Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…

11 ore ago

NOTA DE PLATĂ A NEGLIJENȚEI: Devenii riscă să achite 2 milioane de euro din cauza unor tarife „uitate” de funcționari

O eroare administrativă gravă, în­tinsă pe parcursul a aproape un de­ce­niu, amenință direct buzunarele lo­cuitorilor…

11 ore ago

Un nou utilaj modern a ajuns la Primăria Peștișu Mic: Echipament performant pentru curățarea și întreținerea comunei

Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospo­dăririi comunei Peștișu Mic se ex­tin­de. Un echipament modern…

11 ore ago