La spitalul Spitalul Judeţean din Deva a avut loc, în noaptea de luni spre marți, în premieră, o prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 68 de ani, victimă a unui accident rutier petrecut duminică. Ficatul său a fost trimis, cu un elicopter, la Spitalul Fundeni, din Capitală, iar rinichii au fost duşi pentru transplant, cu o ambulanţă de ultimă generaţie, la Clinica de Urologie din Cluj Napoca. Intervenţia de la Deva a durat patru ore şi jumătate, iar pentru acest moment medicii deveni s-au pregătit de mai bine de o jumătate de an. Surse din spital au declarat că atât soţia victimei cât şi cei cinci copii ai acestora au fost de acord cu ideea prelevării organelor de la cel care le-a fost soţ, respectiv tată, fără să ezite.
Mai întâi a intrat în sala de operaţie echipa bucureşteană care a prelevat ficatul, iar după aceea au venit medicii clujeni, care au prelevat rinichii. Operația a reușit, organele prelevate urmând să salveze viața a cel puțin două persoane, dacă nu chiar a mai multor oameni înscriși pe lista de așteptare pentru organele donate. (Mircea Crivăţ)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…