Pregãtiţi pentru „curba de sacrificiu”, dar nu oricum

Lacrima Minişca, liderul CNSLR „Frăţia”-filiala Hunedoara, declară că există nemulţumiri din ce în ce mai mari cu privire la reducerea de personal şi concediile neplătite. Minişca este de părere că aceste măsuri au efect doar pe termen scurt, iar sindicatele cer guvernului „revenirea la normalitate”, adică ieşirea din criză în cel mai scurt timp, prin acordarea unor facilităţi fiscale în domeniul privat.

Să plătească şi bogaţii, şi săracii
Lacrima Minişca afirmă că sindicatele înţeleg situaţia de criză în care este România şi sunt conştiente că trebuie făcută o „curbă de sacrificiu” (n.r.: concedii fără plată), dar nu în orice condiţii. „Considerăm obligatoriu ca în această solidaritate umană să existe dialog între partenerii sociali, iar sindicatele nu trebuie să afle din mass-media despre hotărârile guvernului. Măsura concediilor fără plată ar fi trebuit să reiasă dintr-o consultare cu noi, sindicatele. Eu sper să aibă repercusiuni şi asupra celor care au venituri salariale mari, adică parlamentari, directori de instituţii, guvernanţi”, a declarat Lacrima Minişca, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Criterii de disponibilizare
Deocamdată, pe plan local, sindicatele aşteaptă stabilirea numărului oficial de angajaţi care vor trebui disponibilizaţi din sistemul bugetar. Între timp, se lucrează la identificarea criteriilor care vor sta la baza acestor disponibilizări, criterii ce vor fi negociate cu ministrul Muncii, Marian Sârbu, care, în 27 august, va participa la Consiliul naţional al Sindicatului Funcţionarilor Publici „Columna”, afiliat la CNSLR Frăţia. „Plăţi compensatorii în sistemul bugetar nu există. Doar un salariu, dar ne vom bate şi pentru acela. Vom cere ca zilele de concediu neplătit să nu afecteze vechimea în cartea de muncă. Considerăm că măsura concedierii bugetarilor şi trimiterea celor rămaşi în serviciu  în concediu fără plată este o soluţie anticriză pe termen scurt. Tocmai de aceea, vom cere ministrului aplicarea unor măsuri anticriză reale, de alocare a unor facilităţi fiscale firmelor din domeniul privat”, mai spune Lacrima Minişca. (N. Ebner)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

De ce ai alege o drujbă electrică?

Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, instrumentele electrice devin din ce în ce mai…

26 de minute ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

6 ore ago