Categories: Sport

Pregătiri pe semicerc

Handbalistele de la Cetate Deva (Divizia A) au pierdut ambele partide amicale disputate, la finalul săptămânii trecute, în deplasare, cu formaţia SCM Craiova, grupare aflată pe penultimul loc în Liga Naţională. În primul meci, oltencele s-au impus clar cu scorul de 30-18, iar în partida a doua, lupta a fost mai echilibrată, scorul fiind 26-22 (15-15). Melinda Toth (foto), antrenoarea echipei devene, crede că rezultatele acestor prime teste din pauza competiţională sunt în concordanţă cu etapa de pregătire în care se află echipa. „Sunt primele amicale de după vacanţă şi după perioada de pregătire fizică pe care am început-o în decembrie, aşa că rezultatele nu mă îngrijorează. În retur, nu cred că vom avea probleme”, a declarat antrenoarea echipei care ocupă locul doi în Seria B a Diviziei A (eşalonul doi valoric). Returul campionatului va demara la începutul lunii februarie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se în­tâmplă ca într-un…

5 ore ago

Încotro mergem? Din rău în mai rău

Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că eco­nomia României se confruntă cu proble­me…

5 ore ago

Bulina albă

Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumo­ftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…

5 ore ago

Bulina neagră

B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…

5 ore ago

EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

Într-o tentativă grosolană de a falsifica reali­ta­tea și de a șterge cu o cârpă murdară…

5 ore ago

I-a furat idenitatea și a făcut credit pe numele său

Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…

5 ore ago