Politica si administratie

Prefectul Vasilică Potecă, în control pe DN 7A

Lucrările de întreţinere şi protecţie efectuate pe porţiunea din judeţul Hunedoara a Drumului Naţional 7A continuă şi se află în graficul stabilit la începutul anului.

Vasilică Potecă, prefectul judeţului Hunedoara, care a solicitat în urmă cu câteva luni începerea lucrărilor, a verificat şi analizat etapele execuţiei, împreună cu reprezentanţi ai constructorului, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Segmentul de drum pe care se execută aceste tipuri de lucrări are o lungime de 19 km. Directorul D.R.D.P. Tmişoara, Horaţiu Simion, a precizat că sunt prevăzute reparaţii asfaltice pe 13.400 mp, totodată, în anumite zone vor fi amplasaţi parapeţi pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic.
Vă informăm că procesul civil dintre fostul proprietar al DN 7A (DRDP – Craiova) şi firma care ar fi trebuit să execute reabilitarea întregii porţiuni este încă în derulare. De aceea, Direcţia Regională de la Timişoara, care administrează acum calea rutieră, poate efectua, în regie proprie, doar lucrări de întreţinere şi siguranţă.
Reprezentanţii constructorului spun că până la începerea sezonului rece, pe o mare parte din cei 19 kilometri, se va putea circula în condiţii cu mult mai bune decât cele actuale. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

One thought on “Prefectul Vasilică Potecă, în control pe DN 7A

  • Si ce parere aveti de plombarile cu lopata pe sectorul de drum Cabana Mija intrare in cheile Jietului ? Vi se pare ca acele lucrari de mantuiala vor rezista macar pana la toamna ? Eu cred ca nu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura