FlashPolitica si administratie

Prefectul face lobby pentru firmele hunedorene

Adriana Năstase

Ieri, prefectul judeţului, Vasilică Potecă, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai constructorului tronsonului de cale ferată de mare viteză Gurasada – Simeria.
Reprezentantul asocierii „FCC Construction – Astaldi – Convensa”, Christoiu Andreas, a prezentat stadiul lucrărilor în judeţul Hunedoara şi a precizat că, în execuţia investiţiei de peste 700 milioane de euro, se pune accent pe respectarea cerinţelor de calitate şi de protecţie a mediului înconjurător.
Pentru că sprijinirea economiei judeţului Hunedoara este o prioritate a Instituţiei Prefectului, Vasilică Potecă i-a asigurat pe constructori că, atunci când vor fi solicitări, le va oferi ajutorul instituţional în toate demersurile legate de buna desfăşurare a lucrărilor, până la finalizarea acestora.
„Intrarea în exploatare a căii ferate modernizate este foarte importantă, pentru că va contribui la dezvoltarea economică a regiunii din care face parte şi judeţul Hunedoara“, a declarat prefectul judeţului.
Totodată, Vasilică Potecă a propus constructorilor liniei ferate de mare viteză să aibă în vedere colaborarea cu firme specializate din judeţul Hunedoara pentru a finaliza la termen şi în bune condiţii acest important proiect de infrastructură feroviară.
„Încercaţi să ajutaţi economia locală. Firmele din zona Hunedoara au resurse tehnice şi umane care, pe baza unor contracte ferme, pot avea o contribuţie importantă la execuţia acestui proiect”, a fost mesajul prefectului transmis antreprenorilor care execută reabilitarea liniei de cale ferată Simeria – Curtici.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura