FlashPolitica si administratie

Prefectul Călin Marian se vaccinează vineri public

Vineri, 16 ianuarie 2021, începe etapa a II-a de vaccinare împotriva Covid. Tot vineri, prefectul judeţului, Călin Marian (foto), se va vaccina public, pentru a arăta hunedorenilor necesitatea acestei acţiuni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Hunedoara, Lucian Morogan, prefectul va merge pentru vaccinare la Centrul Cultural Drăgan Muntean din Deva. Şi preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se va vaccina public împotriva Covid-19 vineri, 15 ianuarie, odată cu începerea celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare din România. De asemenea, premierul Florin Cîţu a anunţat că, în cursul zilei de sâmbătă, se va vaccina, public, anti-Covid. “Sâmbătă mă voi vaccina şi va fi public”, a declarat Florin Cîţu, într-o con­ferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.
Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu a personalului din învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani, a persoanelor cu co­mor­bi­dităţi şi a personalului numit esenţial, de ex­emplu Administraţia Prezidenţială, Gu­vernul. (S. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura