Categories: Actualitate

Prea multe dosare. Judecătorii hunedoreni nu-și văd capul de atâtea cauze

În 2023, Tribunalul Hunedoara a înregistrat 13.494 de cauze pe rol, în creștere cu 2.078 de cauze faţă de anul 2022, când numărul dosarelor pe rol a fost de 11.416.

Cum stau secțiile
Volumul de activitate pe secţii la nivelul Tribunalului Hunedoara, a fost următorul:
Secţia I Civilă a fost învestită, în anul 2023, cu soluţionarea a 7.467 cauze. Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită, în anul 2023, cu soluţionarea a 4.234 de cauze, iar Secţia Penală cu solu­ţionarea a 1.793 cauze. La Tribunalul Hunedoara, în cursul anului 2023, s-a înregistrat o încărcătură de 1.285,4 cauze/judecător. Separat pe secţii, se constată că, cea mai mare încărcătură de cauze/judecător a fost la Secţia I Civilă, unde s-a înregistrat un număr mediu de 1.494,6 cauze/judecător, faţă de 1.329,5 cauze/judecător la Secţia a II-a Civilă de contencios ad­mi­nistrativ şi fiscal şi 564,9 cauze/ju­de­cător la Secţia Penală. Volumul de activitate al celor 6 judecătorii din raza de competenţă a Tribunalului Hunedoara a fost în anul 2023 de 48.159 cauze pe rol, în creștere cu un număr de 2.706 de cauze față de anul 2022, când pe rolul judecătoriilor s-au înregistrat 45.453 de cauze. Numărul de cauze/judecător la judecătoriile din cir­cumscripţia Tribunalului Hunedoara, în anul 2023, a fost următorul:
La Judecătoria Brad s-au înregistrat 1.408,5 cauze/judecător.
La Judecătoria Deva s-au înre­gis­trat 1.258,9 cauze/judecător.
La Judecătoria Haţeg s-au înregis­trat 1.911,5 cauze/judecător.
La Judecătoria Hunedoara s-au în­re­gistrat 1.183 cauze/judecător.
La Judecătoria Orăştie s-au înre­gistrat 1.964,3 cauze/judecător.
La Judecătoria Petroşani s-au înre­gis­trat 2.055,3 cauze/judecător. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune contracronometru la Deva: doi cățeluși salvați din adâncurile unei conducte de canalizare

Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…

15 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

2 zile ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

3 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

3 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

3 zile ago