Actualitate

Prea grăbită ca să mai respecte regulile de circulaţie

O femeie nevinovată a fost rănită în urma unui accident provocat de o şoferiţă de 22 de ani. Accidentul rutier a avut loc pe D.N. 66, în afara localităţii Bretea Streiului, iar poli­ţiştii au constatat că tânăra de 22 ani, din co­muna Bretea Română, în intersecţia cu D.J. 668C, intenţionând să efectueze virajul spre stânga, nu a acordat prioritate de tre­cere unui alt autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat în vârstă de 43 ani, din oraşul Uricani, intrând în coliziune cu acesta.
„În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor două autoturisme, precum şi vătămarea corporală a unei femei, în vârstă de 42 ani, din oraşul Uricani, pasageră pe locul dreapta faţă, în autoturismul care se de­plasa regulamentar. Victima a fost trans­portată la spital în vederea acordării de în­grijiri medicale”, a informat IPJ Hunedoara.
Atât tânăra cât şi celălalt şofer au fost testaţi pentru a se vedea dacă au consumat alcool înainte de a urca la volan, iar re­zul­tatul a fost negativ. Tânăra care a provocat accidentul rutier este cercetată penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura