Astfel, mai ales în partea de sus a cimitirului, în porţiunea mai expusă de pe culmea dealului, vântul puternic a distrus mai multe monumente funerare. Pe o zonă destul de mare, cruci grele de marmură, chiar din cele ancorate în tije de oţel-beton, au fost culcate la pământ, multe dintre ele spărgându-se. De asemenea, o mulţime de obiecte din preajma mormintelor, candele, suporturi de lumânări, vaze de flori, au fost risipite de vânt. Un peisaj dezolant, care arată cât de departe poate merge furia naturii dezlănţuite.
Zilele trecute puteau fi văzute deja echipe de muncitori care încercau să repare unele monumente, dar în cele mai multe cazuri este foarte probabil ca rudele celor decedaţi să nu ştie încă faptul că mormintele au fost devastate de furtună. (V. Macovei)
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…