Categories: Eveniment

Prădată de doi falşi meseriaşi

O pensionară de 67 de ani, din Petrila, a fost prădată de doi tineri care i-au intrat în locuinţă sub pretextul că sunt angajaţi la „ape“ şi trebuie să facă nişte lucrări.

Femeia i-a lăsat să intre în apartament fără a bănui că indivizii sunt puşi pe furat. Cei doi au reuşit să-i distragă atenţia şi să scotocească prin locuinţă, însă n-au găsit bani şi au pus mâna pe telefonul pensionarei. „După plecarea celor două persoane necunoscute, partea vătămată a constatat ca i-a fost sustras din locuinţă un telefon mobil, motiv pentru care a sesizat Poliţia.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt”, a precizat Laura Năstase, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Nu este pentru prima dată când persoane vârstnice cad în capcana hoţilor care susţin că sunt de la compania de ape, gaze sau fac deratizare din ordinul primăriilor. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

6 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

6 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

6 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

6 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

6 ore ago