Povestea maicii Emilia. Fostă atacantă de primă ligă în România, acum joacă în naționala călugărițelor din Italia

Sora Emilia (foto) a fost atacant central într-o echipă de prima ligă din România. Acum, face parte din echi­pa călugărițelor din Italia. Fotbalul îi pune pe jar pe micro­biștii de pre­tu­tindeni, iar un loc în care sportul-rege stârnește pa­siuni este Italia. Cu doar un an în urmă, microbul fot­ba­lului a dus la formarea unei echipe na­ționale formate din călugărițe. Mamma mia, ar spune unii. Dar aceas­tă avent­ură a primit binecu­vân­tarea chiar din partea Papei.

O singură misiune
Sora Emilia dă startul meciului. Aceasta este echipa națională de călugărițe a Italiei. Surori joacă fotbal împotriva altor surori, în nu­mele Domnului. „Iubesc fotbalul pen­tru că întărește spiritul comu­ni­tar. Suntem din ordine religioase diferite, dar aici formăm o echipă și avem o singură misiune”, spune sora Emilia.
Măicuțele încep antrenamentul: „Eu, sora Emilia și Regina împotriva voastră. În regulă?”
Sora Emilia face parte de aproa­pe un an din clubul de fotbal. Echipa este compusă din 18 călu­gărițe, cu vârste între 27 și 52 de ani. Se antrenează în fiecare du­minică în afara Romei, dar nu toată lumea poate juca. „Din păcate, există unele ordine religioase în care Duhul Sfânt nu le-a luminat pe maicile starețe. Unele cred în conti­nuare că este un păcat să porți pan­ta­loni scurți sau să te joci cu mingea. Ele cred că măicuțele nu ar trebui să-și dezvelească picioarele”, explică sora Emilia.Dar surorile știu că au bine­cu­vântarea Papei Francisc. Jucând fot­bal, ele urmează apelul său de a se im­plica în societate.

A avut logodnic și prefera stadionul în locul Bisericii
Sora Emilia locuiește într-o mă­năs­tire din apropierea Vaticanului, îm­pre­ună cu alte 12 persoane din același ordin. Maica stareță le îm­părtășește pasiunea pentru fotbal. „Am jucat mult fotbal la viața mea. Am fost pro­fesoară de școală primară timp de 31 de ani, am jucat mult cu elevii și cu tinerii din pa­rohie. Nu pot rezista niciodată când văd o minge de fotbal”, mărturi­seș­te maica Eliana. Sora Emilia nu a fost întotdeauna catolică, dar a iubit mereu fotbalul. A jucat pe postul de atacant cen­tral pentru o echipă românească de primă ligă. A avut și un logodnic și prefera sta­dionul în locul bisericii. Apoi, într-o bună zi, o prietenă a luat-o cu ea la slujbă. „O călugăriță m-a binecu­vân­tat, iar a­ceas­tă bucurie și zâm­be­tul ei m-au atins atât de mult, încât am simțit brusc o chemare”, po­vestește sora Emilia. S-a ală­tu­rat unei mănăstiri la vârsta de 20 de ani, dar nu a încetat niciodată să joace fotbal.

Fotbal și revelație
Pentru călugărițe pare aproape un miracol să joace la Milano. Speră ca zeul fotbalului să fie de partea lor în cel de-al treilea meci. Antrenorul are încredere deplină în ele. „Surorile sunt extrem de entuziasmate atunci când joacă… Sunt pasionate de fotbal, cele mai multe au fost jucătoare profesio­niste. Au găsit pe cineva dispus să le ofere o nouă șansă de a juca fotbal. Cred că acest lucru le-a deschis o nouă lume”, spune Moreno Buccianti, antrenorul călugărițelor. Este cu sigu­ranță și cazul surorii Annika: era o stea în ascensiune în prima divizie din Italia, până când a simțit chemarea. „Am renunțat la cariera sportivă și am spus: Doamne, o să vin la tine, dar într-o zi vreau să joc din nou fotbal. Asta a fost în urmă cu 10 ani. Acum, în sfârșit, joc din nou!”, se bucură sora Annika. Măicuțele înfruntă o echipă formată din foste jucătoare de top din Monza. Cu siguranță nu vor beneficia de tra­ta­ment preferențial. „Vrem să câștigăm și vom juca tare”, promite o fotbalistă din echipa de la Monza.
După o rugăciune scurtă, e timpul pentru lovitura de începere. Dar adversarele sunt prea puternice. Fără o posesie mare a mingii și fără să fructifice ocaziile de gol, nici măcar intervenția divină nu le poate salva pe călugărițe de la o înfrângere dureroasă: 1 la 15. Dar nu se supără prea tare, pentru că pentru ele, simpla participare este o bucurie în sine.