Sute de angajaţi hunedoreni ai Poştei Române au purtat, ieri, banderole albe în semn de protest faţă de situaţia în care a ajuns în prezent Compania Naţională Poşta Română (CNPR). Aceştia spun că de vină pentru tot ceea ce se întâmplă este Ion Smeeianu, directorul general al companiei.
„În momentul de faţă, la nivelul judeţului Hunedoara, există circa 700 de angajaţi ai Poştei Române, dintre care aproximativ 600 sunt membrii sindicatului nostru. Nu putem spune cu exactitate câţi au participat la greva japoneză, însă numărul lor atinge câteva sute. Cred că undeva pe la 300 – 400 de persoane au purtat banderolele albe. La grevă s-au alăturat şi alţi angajaţi care, fie nu sunt membrii ai nici unui sindicat, fie aparţin altor sindicate. Motivul pentru care restul angajaţilor nu au purtat banderole albe a fost faptul că nu au avut contact cu cetăţenii, cu publicul”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN Florin Cheţe, vicepreşedintele executiv al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România. Acesta a mai spus că de câteva zile, Corpul de Control al Primului Ministru face verificări la CNPR.
Poştaşii din toată ţara au început acţiunile de protest de o săptămână şi vor continua până când, spun ei, directorul general va demisiona. Aceştia mai cer, printre altele, angajarea de personal, mărirea salariilor, dar şi dotarea personalului cu uniforme şi echipament de lucru.
Polițiștii rutieri au scos din trafic șoferii depistați la volan sub influența unor substanțe interzise.…
Polițiștii din județul Hunedoara au luat măsuri pentru protejarea victimelor în trei cazuri sesizate în…
Mare supărare mare în rândul unui cunoscut personaj de pe plaiurile noastre mioritice, care a…
Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să stabilească un record mondial. El…
E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…