Poştăriţa din municipiul Lupeni a fost jefuită de 55.000 de lei, bani care ar fi trebuit să ajungă la mai mulți beneficiari din localitate.
Jaful a avut loc în vara anului trecut, iar polițiștii din Lupeni au reușit să-l prindă pe tâlhar. Când l-au prins, polițiștii din Lupeni au descoperit că tâlharul, în vârstă de 36 de ani, era înarmat cu un pistol pe care și-l cumpărase dintr-o piață de vechituri din Austria. Procurorii l-au acuzat de tâlhărie calificată iar Judecătoria Petroșani l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. (M. Gânju).
Zvonarii de serviciu din regiune au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…
Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…
Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…
• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coordonarea Parchetului…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au declanșat o amplă acțiune…