Eveniment

Poştăriţă, tâlhărită de 50.000 de lei

Livia Botici

Ieri dimineaţă, o angajată a Oficiului Poştal Hunedoara a fost tâlhărită de un tânăr, de 29 de ani, chiar în momentul în care geanta sa era plină cu banii pentru pensii şi ajutoare de şomaj. În tolba poştăriţei erau 50.000 de lei, bani de care tâlharul nu a putut să se bucure, întrucât a fost prins la scurt timp de poliţişti.

A luat geanta şi a fugit
Marţi dimineaţă, în jurul orei 10, angajata respectivă se afla pe strada Poştei din localitate şi urma să împartă pensiile şi ajutoarele de şomaj. La un moment dat, din spatele său a apărut un bărbat, care a împins-o şi într-o fracţiune de secundă, i-a furat geanta cu 50.000 de lei. Văzându-se tâlhărită, femeia a început să strige după ajutor şi spre norocul ei, a fost auzită chiar de o patrulă de ordine publică, aflată prin apropiere.

A fost reţinut
Din păcate pentru bărbat, viaţa sa de om bogat nu a durat decât câteva minute, pentru că, după ce femeia le-a explicat poliţiştilor cum arăta individul care i-a furat geanta şi în ce parte a fugit, oamenii legii au reuşit să-i dea de urmă, la două străzi distanţă de locul faptei. În urma incidentului, banii de pensii şi pentru ajutoarele de şomaj au fost recuperaţi în totalitate, iar tâlharul reţinut pentru 24 de ore.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura