Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Ribița și Editura Emia Deva, a organizat la Căminul Cultural „Ioachim Lazăr” din Ribița, un eveniment cultural deosebit, cu puternică trăire sufletească pentru cetățenii acestei comune din Munții Apuseni: a fost lansat volumul intitulat „Comuna Ribița în secolul XXI”, realizat de reputatul profesor Liviu Lazăr, volum apărut în condiții grafice deosebite la prestigioasa Editură EMIA din Deva.
Trecere în revistă a realizărilor
„La eveniment au participat, pe lângă o parte din membrii colectivului redacțional (prof. dr. Liviu Lazăr, poeta Paulina Popa, Alin Gabor), oficialități locale, invitați de seamă ai comunei, și un foarte numeros public, locuitori din comuna Ribița și din satele aparținătoare: Crișan, Uibărești, Ribicioara, Dumbrava de Sus și Dumbrava de Jos.
Rezultatul unei asidue munci de documentare, monografia este o detaliată trecere în revistă a realizărilor edilitar-gospodărești, culturale și spirituale înfăptuite în comuna Ribița, în toate satele aparținătoare. Așa cum precizează primarul comunei Ribița, Ioan Faur, în Cuvântul de întâmpinare pe care îl semnează în deschiderea cărții, aceasta este „o binevenită completare a monografiei scrisă de regretatul istoric Ioachim Lazăr și prezintă angajarea comunei pe calea modernizării, realizările obținute în ultimele două decenii în toate domeniile. În memoria reputatului istoric Ioachim Lazăr, prematur dispărut, a fost păstrat un moment de reculegere. Toate realizările descrise în carte au fost înfăptuite de-a lungul celor cinci mandate ale primarului Ioan Faur, fiu al comunei Ribița, care a dorit, și a reușit, ca localitatea Ribița să devină o comună modernă, cu standarde ridicate, dar în același timp puternic și definitiv ancorată în tradițiile care vin de la strămoși, peste veacuri. De aceea, sunt îndreptățite bucuria și mândria cu care ribițenii, și nu numai ei, așteaptă această carte, acest dar pe care îl primesc de la cei care au trudit la redactarea și tipărirea ei. Aceștia vor putea constata că Ribița, comuna lor de suflet, a devenit o localitate cu un înalt nivel de civilizație, cu o bogată viață cultural-spirituală, o localitate care s-a adaptat la provocările secolului XXI. Pentru locuitorii comunei Ribița, volumul profesorului Liviu Lazăr este un dar prețios și, în același timp, o expresivă carte de vizită a frumoasei așezări din Munții Apuseni, o carte de vizită ce face cinste comunei lor și pe care o pot lăsa cu mândrie moștenire celor care vor veni”, a afirmat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene. (A.N.)
Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabilitată, la mai…
Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impozitele în…
Magdalena Șerban Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, este cel sub conducerea căruia…
Astăzi, în confruntarea cu Chindia Târgoviște, Corvinul îmbracă haina recunoștinței. Fiecare jucător va intra pe…
La data de 12 aprilie 2026, în jurul orei 16:50, polițiștii din orașul Călan au…
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…