Porcul plimbat şi viţelul alergat

România pare să concureze, în fiecare zi, într-un concurs de debusolat lumea. Cu români cu tot, noi instituind mişcarea anarhică împotriva mersului drept. Cel mai probabil, presiunea haosului din politică zăpăceşte şi societatea, iar cultul pentru lipsă de valoare în toate domeniile îi transformă pe oameni în marionete mânuite de tehui. Când prind puţină speranţă că încep să înţeleg ce se întâmplă, evenimentele o iau razna şi mă trezesc în aceeaşi stare de viţel la poartă nouă.
Citeam ieri că ne-a pocnit fericirea economică: chinezii ne-au verificat la piele şi os şi au decis că vor cumpăra de la noi carne de porc şi de vită. Declaraţii oficiale arată ca focurile de artificii. Cum altfel, când ştii că guiţătorii de gintă latină vor pleca spre o piaţă hămesită ce i-ar înghiţi pe toţi. Economic, vestea e grozavă: cresc exporturile de produse alimentare. După care citesc o statistică neaoşă, care spune că românii papă purcel mai degrabă din import, în proporţie de aproape 40 la sută, şi viţel tot de pe alte meleaguri. Cică ar fi mai ieftini dacă fac câteva mii de kilometri până pe masa noastră, dar nu-i aşa.
Aşadar, producătorul român de carne ţine preţurile sus pentru noi, de ne-ndopăm numai cu alergători prin pampas, dar este pregătit să facă un preţ minuscul pentru a trimite râtanii în îndepărtatul Orient. Care Orient ne va trimite conserve de carne la preţuri tot mai mici decât autohtonele. Aşa că, ne hrănim cu porcul din curte plimbat şi viţelul bunicii alergat. Hai că m-am zăpăcit, ca atunci când am priceput că nu pricep logica economică după care dăm grâu în Ungaria şi cumpărăm făina de acolo.
Tot în zona debusolării, aflu că Victor Ponta va da, până în 2018, atâtea gaze de va hrăni cu ele nu numai România integral, ci şi Republica Moldova, pe care, astfel, o va scăpa de ruşi. Mândrul premier, în căutare de imagine, spune asta, poate-l crede cineva, dar analizele unor oameni serioşi arată că şi în 2025 vom fi importatori serioşi de gaze naturale, independenţa în acest domeniu fiind o utopie.
Mă opresc aici, înainte de a mă face de minune cu aşa zăpăceală, şi spun că toată teoria asta a debusolării naţionale ar putea fi redusă la un principiu simplu: de ce să ai, când poţi să dai şi de ce să iei, când poţi să n-ai.