Categories: Fara bascalie

Populismul îngroapă România

Îmi amintesc de Boris Elţîn, acel Elţîn în funcţia de preşedinte al Rusiei, aparent puternic, în realitate dominat de alcool. Acel Elţîn care se ţinea de giumbuşlucuri pe scene, era roşu la faţă şi se învârtea râzând, doar în cămaşa albă de şef de stat, care tocmai renunţase la sacou, pentru a se simţi „din popor”.
Amintirea lui Elţîn nu mă umple de respect pentru el, pe criteriul că uite ce preşedinte al întregii Rusii a fost. Ultima apariţie demnă a lui Elţîn, pentru cine îşi mai aminteşte, a fost cea de pe tanc, în faţa Parlamentului moscovit asediat. În rest, mie îmi inspiră milă, nicidecum prestigiu.
Realitatea este că menţinerea acestui prestigiu se face cu greutate. Fac parte dintre cei mai idealişti, care acceptă slăbiciuni omeneşti ale celor din fruntea ţării, insă doar pe cele acceptabile. Sarkozy poate fi simpatic că a luat stiloul, Barack Obama poate fi scuzat pentru că a dat cu capul de uşa elicopterului prezidenţial Marine 1, ba chiar şi bush-ismele lui George W. aveau un aer clar inocent, neprovocat, nepus la cale.
Un om între ale cărui stereotipuri verbale se numără şi acel „ţigancă împuţită”, care se învârte apoi printre indivizi gen Bercea Mondialu’ (ce porecle au ăştia…), care nu a fost vizibil pe continent decât la vizite protocolare, acolo unde vine toată lumea, poate chiar să iasă din nou preşedinte, prin voia votului popular. Poate să se afişeze cu Becali şi să spună că nu a învăţat bine, după care să ceară pacturi pentru educaţie. În fond, nu învăţaţii conduc lumea, poate că aşa e şi mai bine… Poate Flutur să-i scrie cu oi pe dealuri, iar Gabriel Liiceanu, pe care de altfel îl preţuiesc, să nu reacţioneze când i se spune că şcoala românească produce ba filozofi, ba tâmpiţi. Poate chiar să-l cheme pe Tăriceanu pe scenă, după ce a făcut tot posibilul să dărâme o alianţă care pornise sub auspicii favorabile. Poate să-l facă pe Geoană bostănar şi apoi să se ducă să se tragă de şireturi cu bostănarii din Dăbuleni. Dacă omitem perioada Iliescu 1990-1992, se poate afirma cu certitudine că în mandatul Băsescu, ţara se putea numi Republica Populistă România.
Dar, să nu ne mirăm. Să nu ne mai mirăm când ni se spune că suntem ultimii din Europa la… şi la… şi la…
Aşa cum nu-mi este simpatic Băsescu, nici Marius Tucă nu face parte dintre idolii mei. Dar e o problemă personală, Marius Tucă nu e preşedintele României, iar manifestul lui din Jurnalul naţional de ieri, intitulat „Mişcarea de rezistenţă”, mă face să cred că va veni vremea în care România nu va fi perfectă, ci doar normală. Ader la acest manifest.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani fru­moși de pe urma…

4 ore ago

Bulina albă

Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…

4 ore ago

Bulina neagră

Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…

4 ore ago

Tranzacții suspecte din contul unui medic veterinar din Hunedoara

Contul unui medic veterinar hune­do­rean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…

4 ore ago

Bărbat acuzat că ar fi înşelat mai mulţi bătrâni cu lucrări funerare. Prejudiciul – 80.000 lei

Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…

4 ore ago

Fișele medicale pentru permisul de conducere și cele pentru portarmă se pot face la spitalul din Brad, la un tarif foarte competitiv. Serviciu autorizat prin legislația în vigoare

Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai re­zol­vat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…

4 ore ago