Sport

Popice: Inter Petrila participă la Turneul Final

Nicolae Gavrea

Tinerii popicari de la Inter Petrila, pregătiţi de Marcel Dobrică, promit să cucerească o medalie cât mai strălucitoare la Turneul Final al campionatului intern, care este programat în perioada 18-20 aprilie la Ploieşti.

Antrenorul din Valea Jiului are ambiţii mari cu sportivii de la Inter Petrila, după ce elevii săi i-au întrecut recent pe conjudeţenii de la Siderurgica Hunedoara la o diferenţă de 119 popice, iar acum petrilenii se pregătesc pentru ultimul meci al seniorilor înainte de participarea la Turneul Final.
La finele acestei săptămâni Inter Petrila va juca cu CFR Cluj, iar Marcel Dobrică intenţionează să arunce în luptă popicari numai tineri. Seniorii sunt ca şi calificaţi la Turneul Final acolo unde vor mai fi prezente alte trei echipe. “Ne dorim cel puţin o medalie de bronz pentru că ştiu că putem. Suntem în creştere, iar rezultatele o dovedesc”, a spus antrenorul de la Inter Petrila, cel care este şi antrenorul naţionalei României, echipă care va juca într-un amical cu campioana mondială, Serbia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura