Sport

Popice: Inter Petrila, la ora bilanţului anual

Nicolae Gavrea

Marcel Dobrică, antrenorul echipei de popice Inter Petrila, s-a declarat mulţumit de performanţele obţinute de elevii săi în cursul acestui an competiţional. El a declarat recent că este mulţumit de rezultatele obţinute de sportivii săi, iar dacă alţii sunt nemulţumiţi de aceste rezultate, îi priveşte.

Tehnicianul din Valea Jiului a câştigat cu elevii săi, în acest an două medalii de aur, una de argint şi două de bronz la Campionatul Naţional pentru juniori U18, două medalii de aur şi două medalii de bronz la naţionalele pentru juniori U23, iar la seniori, individual, a mai cucerit o medalie de bronz la care s-a adăugat una de aceeaşi culoare în întrecerea pe echipe a seniorilor.
Mai trebuie să menţionăm faptul că la loturile naţionale, Inter Petrila a fost reprezentată de şase jucători: Radu Balaban, Mihai Balaban, Claudiu Feier, Denis Pădurean, Alexandru Ionesi şi Matei Adrian.
“Eu, unul, mă declar mulţumit de rezultatele obţinute de către sportivii noştri şi cred că suntem secţia etalon a clubului. Se putea şi mai bine, e adevărat. Dacă alţii sunt nemulţumiţi de rezultatele noastre, repet, îi priveşte personal”, a concluzionat antrenorul Marcel Dobrică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura