Categories: ActualitateFlash

Pompierul şi paramedicul anului 2016

Natalia Bumbac

Plutonierul major Iulian Spătaru (în foto sus) şi plutonierul major Linu Hârban (în foto jos), de la ISU Hunedoara, au fost desemnaţi pompierul, respectiv paramedicul de onoare al anului 2016 în judeţul Hunedoara. Distincţiile au fost acordate cu ocazia evaluării activităţii inspectoratului de pe parcursul anului trecut. De asemenea, au fost premiaţi cinci pompieri hunedoreni care au salvat cu mâinile goale, fiind în afara orelor de muncă, un tânăr de 18 ani, încarcerat într-un autoturism cu care s-a răsturnat.

Titlurile acordate celor doi pompieri au avut în vedere activitatea lor din anul 2016, precum şi sutele de intervenţii la care au participat prentru salvarea de vieţi omeneşti. Astfel, plutonierul major Iulian Spătaru de la Detaşamentul de Pompieri Deva, a fost desemnat pompierul anului 2016, pentru că „a participat la diferite acţiuni de salvare a persoanelor din medii ostile (fântâni, surpări de maluri de pământ sau stânci abrupte). Pe timpul desfăşurării acţiunilor de intervenţie dă dovadă de mult curaj, operativitate şi devotament pentru salvarea persoanelor, evacuarea bunurilor materiale precum şi înlăturarea efectelor dezastrelor.
Plutonierul major Linu Hârban, care a fost desemnat paramedicul anului 2016, pe lângă sutele de cazuri în care a intervenit, a salvat viaţa unui om, resuscitându-l timp de 40 de minute. „Pompierul a participat în cursul anului trecut la peste 200 de intervenţii în cadrul modulului SMURD Petroşani evidenţiindu-se la o intervenţie din municipiul Petroşani unde a reuşit, în urma manevrelor de resuscitare efectuate timp de 40 de minute, să resusciteze şi să scoată din stop cardio-respirator un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani”, conform ISU Hunedoara.
De asemenea, comanda inspectoratului i-a recompensat cu diplome de merit pe pompierii căpitan Cristian Baleia, plutonierul major Nicolae Paliţă, plutonierul major Arthur Schneider, plutonierul major Laurenţiu Istrate şi paramedicul Valentin Anicăi „pentru gestul nobil de solidaritate şi responsabilitate arătat la sfârşitul anului trecut când au salvat cu mâinile goale un tânăr de 18 ani, grav accidentat şi în pericol de hipotermie, ca urmare a unui accident rutier produs pe raza localităţii Vulcan”.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • 'Pompierul anului' Iulian Spătaru, a fost dat afară din Organizația Națională a Cercetașilor unde era lider pentru că întreținea relații sexuale cu copiii de care trebuia sa aibă grijă. Verificați cine sunt 'eroii' ăștia înainte sa scrieți despre ei.

Recent Posts

Mobilizare generală în aceste zile în municipiul Deva pentru curățarea străzilor, trotuarelor și căilor de acces.

Echipele din teren intervin constant pentru îndepărtarea zăpezii acumulate în urma ninsorilor, astfel încât circulația…

5 ore ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 6 ianuarie ora 14.30

Situația intervențiilor și a acțiunilor autorităților județene pentru eliminarea efectelor negative ale căderilor masive de…

6 ore ago

Despre Hunedoara obosita, dar optimista!

Astazi este prima zi in care vremea ne-a dat putin ragaz. Am putut sa ne…

6 ore ago

În Balomir, spiritul iernii a prins viață într-un mod spectaculos

Un tânăr din localitate a reușit să construiască un om de zăpadă impresionant, cu o…

6 ore ago

Primăria Hunedoara

Continuăm deszăpezirea în curţile şcolilor şi gradiniţelor din oraşul nostru

6 ore ago

Se circulă, în continuare, în condiții de iarnă pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

În ultimele 24 de ore, la solicitarea dispecerului de serviciu și în urma celor 70…

9 ore ago