Categories: Reportaj

Pompierii hunedoreni au fost aniversaţi la Deva

Natalia Bumbac

La sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de vineri şi sâmbătă, Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă Hunedoara a organizat o serie de manifestări cu ocazia Zilei Naţionale a Pompierilor. Astfel, instituţia care se află printre primele locuri în topul încrederii în rândul românilor, a fost sărbătorită şi la Deva, în prezenţa unor invitaţi de seamă dar şi a publicului numeros.

Reprezentaţii de descarcerare
Programul de sâmbătă, la care a fost prezent Prefectul Judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu a cuprins parada personalului şi a tehnicii din dotare, un exerciţiu demonstrativ de descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat şi stingerea unui incendiu la un autoturism. Vineri, organizatorii au oferit publicului o proiecţie video, dar şi o expoziţie de fotografii cu momente imortalizate din activităţile pompierilor şi o demonstraţie de stingere a unui incendiu la o căsuţă din lemn instalată în Piaţa Unirii din Deva. Tot atunci au fost acordate şi diplome de merit, au fost desemnate echipele de intervenţie ale anului dar şi titlul de pompierul anului.

Diplome pentru cele mai bune echipe
Titlul „Echipajul de prim ajutor al anului 2014“ s-a atribuit echipei de paramedici a Detaşamentului din Deva şi premiul pentru subunitatea cu cele mai complexe intervenţii a fost atribuit Detaşamentului de Pompieri din Deva. Titlul de „Echipajul de pompieri al anului” a fost obţinut de Pompierii din Orăştie pentru intervenţia care au avut-o în cazul unui incendiu de la un depozit de mase plastice. Cel mai bun echipaj de descarcerare al anului a fost declarată echipa Secţiei de Pompieri Ilia, pentru intervenţia care au avut-o în cazul unui accident dintre un autotren şi un autoturism, care a avut loc în zona localităţii Zam. Au mai fost acordate două premii speciale echipei de pirotehnicieni şi echipei de scafandri din cadrul ISU Hunedoara. De asemenea, au primit diplome de merit membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Simeria, ai Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă Mintia şi membrii Crucii Roşii Lupeni.

Pompierul anului a salvat viaţa unui petroşănean
Câştigătorul trofeului „Pompierul anului” a fost obţinut de Zoltan Gagyi, plutonier major în cadrul Detaşamentului din Petroşani. Acesta a fost desemnat pentru a primi trofeul în urma unei scrisori de mulţumire venite din partea unui petroşănean. În acea scrisoare, bărbatul de 68 de ani descrie cum tânărul i-a salvat viaţa, ducându-l în braţe până la domiciliu, după care a apelat serviciile medicale de prim ajutor.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danit Buhaescu a incetat din viata. Dumnezeu sa il ierte.

3 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago