Categories: Actualitate

Pompierii hunedoreni au avut în anul trecut 12.950 de intervenţii

Oana Mihnea

Anul 2014 a fost unul încărcat pentru pompierii hunedoreni, însă, prin determinarea şi profesionalismul de care au dat dovadă, au reuşit să intervină prompt şi să salveze vieţi omeneşti.

Potrivit bilanţului ISU Hunedoara pe anul trecut, făcut public ieri, volumul activităţilor a crescut  în 2014 faţă de 2013 cu 34,11 la sută. Astfel, pompierii au intervenit la 12.950 de solicitări, faţă de 9.656 în anul 2013. Creşterea s-a înregistrat cu preponderenţă la nivelul intervenţiilor SMURD. Din totalul acestora, 10.414 au fost acţiuni ale SMURD, 703 pentru asistenţă persoane, 314 incendii, 295 acţiuni pentru protecţia comunităţilor, 274 incendii de vegetaţie şi 251 de alte situaţii de urgenţă.
De asemenea, la un număr de 699 de misiuni, mai multe decât în 2013, echipajele ISU fie au fost întoarse din drum, fie nu a mai fost necesară intervenţia sau au fost recepţionate apeluri false prin 112. Din cauza condiţiilor meteo de anul trecut şi a măsurilor preventive adoptate la nivel de judeţ, acţiunile de intervenţie la incendiile de vegetaţie uscată sau fond forestier au scăzut la 274, faţă de 328 în anul anterior. În urma incendiilor, au rezultat 19 victime, din care 13 rănite (8 adulţi şi 5 copii) şi 6 persoane decedate.
Pentru a interveni eficient, la nivelul judeţului Hunedoara a fost elaborat un registru de capabilităţi asociate tipurilor de risc în care sunt menţionaţi timpii de reacţie a fiecărei resurse, în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

8 ore ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o zi ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

2 zile ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

2 zile ago