Categories: Actualitate

Pompierii Detașamentului Petroșani și cei de la Garda de Intervenție Baru au intervenit în această seară, în localitatea Bănița, E79, pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate două ambulanțe SMURD și o autospecială de descarcerare.

În accident au fost implicate două autoturisme și un autocamion, rezultând trei victime, mai exact – două femei și o minoră în vârstă de 6 ani.

Cele trei persoane au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spitalul din Petroșani, pentru investigații suplimentare.

Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Pe parcursul intervenției, circulația rutieră s-a desfășurat alternativ, pe un singur sens.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago