ActualitateFlash

Pompierii au fost păcăliţi de fum

03 indendiuDSC_0402Natalia Bumbac

Ieri, în jurul orelor 11.00, pompierii de la Detaşamentul din Deva au fost alertaţi cu privire la un incendiu care a izbucnit la un apartament situat la etajul şase al unui bloc de pe Bulevardul Iuliu Maniu din municipiu.

Sosiţi la faţa locului, pompierii au încercat să urce scara blocului pentru a ajunge la locuinţa de unde ieşea fum pe geamul de la bucătărie. Doar că acest lucru nu a fost posibil, deşi erau echipaţi cu măşti cu oxigen, pentru că şi casa scării era inundată cu fum. Astfel, singura soluţie pentru a putea intra în apartament a fost să urce prin exterior, folosindu-se de scara de intervenţie din dotarea autospecialelor. După ce au reuşit să intre în locuinţă, pompierii au constatat că sursa incendiului vine din altă parte.
„Incendiul a fost provocat de către un locatar din bloc care a uitat o lumânare aprinsă într-o boxă situată la etajul patru. În încăperea respectivă erau mai multe obiecte care au luat foc, iar fumul a inundat coloana de aerisire ale cărei guri au fost acoperite de unii proprietari, iar de alţii nu. Locuinţa de la şase nu avea acoperite canalele de aerisire, astfel încât fumul a inundat apartamentul, de unde s-a creat şi confuzia că incendiul s-ar manifesta în locuinţa de la etajul şase”, a explicat căpitanul Bogdan Dănăiaţă, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Potrivit aceleiaşi surse, nu au fost înregistrate pagube majore rezultate din incendiu, în boxă fiind doar lucruri vechi. Păgubiţi au fost doar proprietarii al căror apartament a fost inundat cu fum, deoarece pentru a putea pătrunde în interior, pompierii au fost nevoiţi să spargă geamurile de la bucătărie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura