Eveniment

Poliţistul Huţănaşu, condamnare cu suspendare

03 ciocanMagistraţii Tribunalului Hunedoara au pronunţat sentinţa în cazul poliţistului Ion Laurenţiu Huţănaşu, judecat pentru trafic de influenţă. „În urma deliberărilor, instanţa l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de şase luni închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi civile şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani, la care se adaugă cuantumul pedepsei aplicate.

Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, împotriva ei se poate formula apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a afirmat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Totodată, magistraţii au dispus confiscarea de la poliţist a sumei de 1.000 lei şi l-au obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în valoare de 700 lei. În minuta instanţei se mai arată că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi revocată, ceea ce ar putea duce la executarea pedepsei în închisoare. Reamintim că poliţistul Ion Laurenţiu Huţănaşu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că l-a susţinut pe Valentin Banciu, fost angajat la RAR Hunedoara, în afaceri ilegale făcute într-un service auto. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura