Categories: Actualitate

Poliţiştii rutieri au dat peste 580 de amenzi într-o săptămână

Loredana Goangă

Sute de şoferi şi pietoni au fost sancţionaţi, săptămâna trecută, asta, după ce poliţiştii rutieri hunedoreni au organizat mai multe acţiuni cu scopul de a reduce riscul rutier. La final, aceştia au dat amenzi în valoare de peste 100.000 de lei.
Sancţiuni de peste 100.000 de lei
Toţi cei care nu au respectat regulile de circulaţie nu au scăpat uşor după ce au căzut pe mâinile oamenilor legii. Dintre cele 583 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 273 au fost pentru depăşirea limitei de viteză, 111 pentru abaterile pietonilor, şapte pentru neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor, tot şapte pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar 185 au constituit alte abateri. Totodată, dintre cele trei infracţiuni constatate, doi şoferi s-au ales cu dosar penal pentru că au avut o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar un alt şofer, pentru că s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere. Au mai fost reţinute 18 permise de conducere, iar 15 certificate de înmatriculare au fost retrase. După ce s-a tras linie, valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 104.329,50 de lei.
Prinşi băuţi la volan
Deşi a băut prea mult, un tânăr de 20 de ani, din comuna Sarmizegetusa, s-a urcat la volan. Acesta a fost oprit în trafic de către oamenii legii, care au descoperit că şoferul avea o concentraţie de 0,65 m/l alcool pur în aerul expirat. Acum, pentru nesăbuinţa sa, tânărul este cercetat penal.
Alţi doi şoferi, unul de 31 de ani, din municipiul Vulcan, şi celălalt de 23 de ani, din municipiul Deva, au ajuns pietoni pentru 90 de zile, după ce au fost prinşi băuţi la volan, însă îmbibaţia lor nu a depăşit 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe lângă faptul că permisul de conducere le-a fost suspendat, ambii au primit câte o amendă contravenţională în valoare de 765 de lei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor: Prioritatea mea este sănătatea hunedorenilor

Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de să­nă­tate și în acest an. Preșe­din­tele…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pădure fără uscături nu există zice o vorbă şi descrie perfect si­tuaţia dintr-o instituţie din…

3 ore ago

Alte microbuze școlare repartizate în comunele hunedorene

În urmă cu câteva zile a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara…

4 ore ago

Bulina albă

Raluca Camgea, bibliotecar la Școala Gimnazială Nr. 6 din Petrila Pentru câștigarea Bursei Naționale a…

4 ore ago

Bulina neagră

Ionică B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru nerespectarea ordinelor de…

4 ore ago

Traficant de droguri, bun negociator la judecată

Individul a încercat să trimită în țară un colet în care se afla cocaină. A…

4 ore ago