Categories: Actualitate

Poliţiştii locali din Vulcan au intervenit la cinci tentative de suicid

          Statistica dată publicităţii de conducerea Poliţiei Locale Vulcan pe primul semestru al acestui an arată că au fost derulate sute de acţiuni pe toate liniile de competenţă.
Raportul prezentat de către şeful Serviciului Poliţiei Locale, Mihăiţă Mezabroschi, Consiliului Local Vulcan, mai arată şi că poliţiştii locali au intervenit şi în cinci cazuri de suicid. Cu privire la combaterea abandonului şcolar au fost 28 de cazuri sesizate de instituţiile de învăţământ de pe raza municipiului Vulcan, în care poliţiştii locali au discutat cu tutorii legali ai elevilor, aplicând totodată 28 de amenzi.
Pe linie de protecţia mediului, în Vulcan, alături de alte instituţii competente au fost acordate 19 amenzi iar pe linie de circulaţie, poliţiştii au aplicat peste 100 de sancţiuni numai pentru ocuparea locurilor de parcare cu plată fără plata acestora. Alături de poliţiştii din Vulcan, agenţii locali au depistat 49 de fapte penale, dintre care opt tâlhării, zeci de furturi ori distrugeri. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago