ActualitateFlash

Poliţiştii locali deveni atacă pe toate fronturile şi pierd pe rând

Natalia Bumbac

Poliţiştii locali din Deva au pierdut două procese în care au dat în judecată Primăria şi Consiliul local, cerând acordarea normei lunare de hrană. Dosarele s-au judecat la Tribunalul Bucureşti, deoarece acolo are sediul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, care i-a reprezentat în instanţă. Hotărârile instanţei bucureştene nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel.

Contestă deciziile de concediere
Norma de hrană le-a fost tăiată poliţiştilor locali deveni începând cu luna ianuarie 2018. Sumele pe care aceştia le primeau ajungeau la 700 – 900 de lei pe lună. Pretenţiile băneşti ale angajaţilor Poliţiei locale Deva s-au judecat în două procese. Unul a fost intentat de poliţiştii locali, circa 60 de persoane, şi al doilea de personalul contractual, în jur de 20 de persoane.
Pe de altă parte, foşti angajaţi ai Poliţiei locale Deva, cei care au fost concediaţi în urma reorganizării de personal din aparatul administrativ al municipiului, au atacat în instanţă deciziile de concediere. Dosarul, care numără 13 reclamanţi, a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara, nefiindu-i acordat încă un prim termen de judecată.
Deocamdată, la Primăria municipiului Deva nu a ajuns nici o informare despre acest dosar, a arătat primarul Devei, Florin Oancea, care a ţinut să sublinieze că într-un proces similar, instituţia pe care o conduce a avut câştig de cauză. „Până la această oră nu există înregistrată nici o cerere de chemare în judecată din partea poliţiştilor locali ale căror posturi au fost desfiinţate/reorganizate. Primăria municipiului Deva a câştigat definitiv procesul de la Curtea de Apel Alba Iulia cu Laura Chinci, căreia i s-a desfiinţat postul de administrator public şi ne-a dat în judecată. De asemenea, au fost respinse de Tribunalul Bucureşti acţiunile formulate de poliţiştii locali cu privire la acordarea normei lunare de hrană”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
În total, 37 de persoane au fost concediate de la Poliţia locală Deva, 28 având statut de personal contractual cu atribuţii pe pază şi nouă de funcţionari publici. Acestea au plecat ca urmare a desfiinţării posturilor. Şi fostul administrator public al Devei, Laura Chinci, a plecat din primărie după ce postul pe care-l ocupa a fost desfiinţat.

4 comentarii la „Poliţiştii locali deveni atacă pe toate fronturile şi pierd pe rând

  • De ce dati stiri false….??? De ce nu spuneri ca din astia 38 pe cativa ia-ti mutat in primarie???..parca doar 28 ati dat afara….restu???

  • Macar la Politia locala,faceau ceva,asa mutati in primarie pe diferite posturi…stau si nu fac nimic.Asa e stire!!!

  • La unii li s-au desfiintat posturile adevarat! Dar unii au fost dati afara ca sa fie altii angajati pe posturile respective!!! E corect??? Cand desfiintezi un post inseamna ca nu mai ai nevoie de acel serviciu…nu e asa? Dar a trebuit sa se faca loc si pentru firma lui blaga calcand in picioare cativa angajati…ce mare lucru nu?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura