Categories: Eveniment

Poliţiştii hunedoreni, cei mai buni din ţară

Nicoleta Popa

 De la începutul anului şi până în luna septembrie, în judeţ au fost înregistrate 12.052 de infracţiuni, se arată într-un bilanţ al IPJ Hunedoara. Adică, mai multe cu 10 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De precizat că dintre acestea, 7.204 au fost furturi, tâlhării sau violuri, iar 1.732 au fost infracţiuni de natură economico-financiară.
Trebuie subliniat că numărul omorurilor şi a tentativelor de omor au scăzut cu 20 la sută faţă de 2008. Practic, în judeţ a fost înfăptuit doar un singur omor, în cele nouă luni din an. În schimb, au crescut cu 15 la sută tâlhăriile şi cu cinci la sută violurile. Oamenii legii precizează, în documentul amintit, că furturile reprezintă majoritatea infracţiunilor, adică 70 la sută dintre ele. 
Remarcabil este că poliţiştii hunedoreni au soluţionat 9.771 de infracţiuni din cele constatate, cu 9,97 la sută mai multe decât anul trecut. Datorită acestui fapt, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara se află pe locul întâi în ţară, cu 994 mai multe infracţiuni rezolvate decât media la nivel naţional, care este de 1.099. Din totalul acestora, 2.025 au fost de natură economică, iar 4.256, de ordin juridic. Majoritatea infracţiunilor constatate, s-au consumat în mediul urban. Mai precis, 6.362 fapte antisociale au fost înfăptuite în oraşe, iar 994 în mediul rural.
Luate pe localităţi, municipiul Hunedoara se află pe primul loc în privinţa numărului de cazuri infracţionale rezolvate (1.419), urmat de Deva (1.074) şi Petroşani (1.023).
Potrivit documentului respectiv, de la începutul anului şi până în luna septembrie au fost cercetate 5.503 persoane, numărul acestora fiind în scădere cu patru la sută faţă de anul trecut. Dintre acestea, 2.797 au fost cercetate pentru infracţiuni judiciare. În ce priveşte categoriile de vârstă ale persoanelor care au comis infracţiuni, majoritatea – 4.233 – sunt cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, iar 316 sunt minori.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

22 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

22 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

22 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

22 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

22 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

22 de ore ago