Pentru a marca Ziua Poliţiei Române, care este în 25 martie, 25 de poliţişti din cadrul a opt inspectorate de poliţie, inclusiv din judeţul Hunedoara, vor parcurge, pe bicicletă, distanţa dintre reşedinţele judeţelor de provenienţă şi municipiul Deva, în sistem ştafetă.
„O iniţiativă inedită o constituie desfăşurarea, în perioada 17 – 21 martie, a manifestării ciclistice Ştafeta Prieteniei, care constă în parcurgerea pe bicicletă, cu sosire în municipiul Deva, a distanţei dintre reşedinţele judeţelor Alba, Arad, Timiş, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, şi reşedinţele judeţelor Bihor şi Sibiu. Manifestarea se va încheia în data de 21 martie, ora 13:00, la Clubul Sportiv DHS-Deva, după ce timp de cinci zile, peste 25 de poliţişti din cadrul a opt inspectorate de poliţie, din judeţele amintite, vor parcurge distanţa dintre reşedinţele judeţelor de provenienţă şi municipiul Deva, în sistem ştafetă“, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Hunedoara.
Participanţii se vor deplasa în afara orelor de program, iar bicicliştii vor purta echipament de protecţie. Ştafeta Prieteniei, organizată de Clubul Sportiv Parângul, în parteneriat cu EuroSport DHS SA, doreşte să promoveze bicicletele ca mijloc alternativ, ecologic şi eficient de locomoţie în oraşe, precum şi respectarea regulilor de circulaţie şi a respectului faţă de participanţii la traficul rutier. Cele opt biciclete participante la prima ediţie a acestei competiţii vor fi donate de Clubul Sportiv Parângul, cluburilor sportive ale inspectoratelor de poliţie judeţene partenere.
Frăția penalilor se pregătește să pună mâna pe o urbe din regiune, ori cel puțin…
Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice drept unul…
Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…
Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.
Polițiștii rutieri desfășoară, în perioada 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…
Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…