Oamenii legii l-au dezarmat pe individul din Deva, l-au încătușat și dus la secția de poliție pentru cercetări. Arma, un pistol, era o replică folosită la airsoft.
A făcut-o din nou
Hunedoreanul pare că era mare amator de pistoale, pentru că în urmă cu circa trei ani mai folosise pentru intimidare un pistol, tot o replică airsoft cu bile de plastic. Incidentul a avut loc într-un bar, iar individul a împușcat doi tineri cu care intrase în conflict. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva l-au trimis în judecată pentru ultraj, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Trei ani mai târziu, pistolarul a uzat iarăși de pistolul de jucărie. Individul nu avea voie să se apropie de locuința mamei sale, fiind emis un ordin de protecție în acest sens, ordin pe care l-a încălcat. Polițiștii ajunși la fața locului, în urma unei sesizări, au fost întâmpinați de pistolar. ”Inculpatul a îndreptat pistolul amenințător, preț de câteva secunde, în mod repetat, înspre persoana vătămată afirmând, printre altele, reproșul: “ce mi-ai făcut tu data trecută (…)”, iar mai apoi a îndreptat pistolul înspre capul său, moment în care a fost imobilizat de agenţii de poliţie. Revenit în apartament, agentul de poliţie i-a luat inculpatului pistolul din mână şi a ieşit din apartament pentru a-l asigura. Inculpatul a fost încătuşat, iar mai apoi a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri”, se mai arată în dosarul de la Judecătoria Deva. Instanța l-a condamnat pentru toate infracțiunile comise la 1 an și 10 zile de închisoare, pedeapsă cu suspendare. (M.Gânju)
Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…
Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…
Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…
S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.
Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabilitată, la mai…
Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impozitele în…