Agentul de poliție din cadrul Penitenciarului Deva a fost amenințat repetat de către petroșăneanul nemulțumit că nu este lăsat să bată un alt deținut.
Inginer de profesie și absolvent de master, recidivistul s-a mai ales cu un dosar penal pentru infracțiunea de ultraj. Incidentul în urma căruia a mai primit acum o condamnare a avut loc în vara anului trecut. Bărbatul din Petroșani a fost atacat de un alt deținut fiind împroșcat cu materii fecale, practică degradantă utilizată de pușcăriași în conflicte. Acest lucru l-a făcut pe petroșănean să-și iasă din minți. Judecătorul a ținut cont de pregătirea deținutului și a apreciat că şansele de reintegrare sunt sporite, iar pronunţarea unei pedepse cu închisoarea ar conduce la reîncarcerarea acestuia. Astfel, instanţa l-a condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. (M. Gânju)
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…
O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…