Politicheală din Vale
O observaţie interesantă: când spui „politică dâmboviţeană”, toată lumea pricepe că e politica făcută la Bucureşti, politica mare, la vârf, din fruntea bucatelor, din miezul lucrurilor, de unde vine tăiatul şi spânzuratul românului. Numai că acolo, la Bucureşti, fac politică doar câţiva bucureşteni şi o mare uriaşă de sosiţi de prin colţurile ţării, astfel încât „politica dâmboviţeană” este politica românească in corpore.
Bun. Când spui politică hunedoreană, cărăşeană, timişoreană, arădeană, apar confuzii de te ia cu friguri. Dacă şeful CJ Hunedoara şi-ar băga degetele şi ar împrăştia cam dubios fonduri venite de la Bucureşti, ce fel de politică ar face: hunedoreană sau dâmboviţeană? Şi dacă banii vin pe surse de la centrul regional, de la Timişoara? Şi dacă alt şef din zonă împarte bănuţul cu ceilalţi trei, atunci e politică vesteană (de la Vest, nu de la vestă, n.a.)? Aşa-i că e încurcată treaba? Astfel încât ar fi mult mai cuminte să-i spunem politică românească, cu toată greaţa ce este generalizată.
Un grup de pepededei de prin Valea Jiului face tot politică românească, dar, ca să o identifici, trebuie să-i spui „în nuanţe de cărbune strâmb”. Oameni pragmatici, au intrat vijelios în PP-DD, au combătut socialisticeşte tot ce mişcă, au anunţat că poporul va câştiga. Dar, după ce mai toţi gureşii lor din Parlament au dat bir cu fugiţii, fiecare pe unde a găsit un os de ros, grupul de Valea Jiului s-a transformat în grup democratic de dreapta ascuţită: a intrat în Mişcarea Populară a Băsescului pe care îl înjurau amarnic cu doar câteva clipe înainte. Furtună, declaraţii, tunete, „dreapta va câştiga”, „Băse e un uriaş, un titan al gândirii” etc.
Numai că în găletuşa populară nu prea erau peştişori de pus pe grătar, doar câteva scoici şi câţiva mormoloci cu vise săritoare, astfel încât iarăşi a fost nevoie de o revoluţie în gândire şi acţiune. Pieptul sus, partide sunt multe! Şi, ţuşti, deveniră o forţă, o Forţă Civică de a tremurat Valea. Ce mai vaiet, ce mai zbucium şi ce mai codru clocotitor!… „Ce populari, domnule, forţa e la MRU! A durat mult, dar ne-am dat seama!”, ar spune ei. Şi ar mai spune că, dacă forţa nu e nici cu MRU, poate e cu Ponta, Antonescu, Vadim… Şi dacă nu şi nu, atunci există un mare front în Franţa şi un ocean de trecut. Politică să fie!
