Sport

Politicã sãnãtoasã la gimnasticã

Ciprian Marinuţ

Cel mai valoros şi galonat „laborator al gimnasticii” româneşti, „Cetate” Deva, va participa cu doar două sportive la Campionatul Naţional al Junioarelor IV, programat la finalul săptămânii, la Buzău. Prin această alegere, clubul devean rămâne astfel fidel politicii de a nu forţa sportivele la vârste prea mici, pentru ca ele să crească frumos şi să se afirme pe drumul performanţei atunci când contează cu adevărat.

Diferenţă de optică
Spre deosebire de majoritatea competiţiilor interne ale gimnasticii artistice feminine, unde „Cetate” Deva domină atât numeric, cât şi prin prezenţa pe podium, la Campionatul Naţional al Junioarelor IV, alte cluburi au echipe numeroase şi cu pretenţii la medalii. Astfel, la competiţia care va avea loc la finalul săptămânii (23-25 mai) la Buzău, vor lua startul peste 50 de gimnaste de la mai mult de 15 cluburi din ţară. CSS Sibiu, CSS Oneşti, CS Arad, CSS Bârlad, CSS 3 Steaua Bucureşti, CSS 7 Dinamo Bucureşti, CSS Triumf Bucureşti, SCM Bacău, CSS Focşani, CS Petrolul Ploieşti, CSS 1 Timişoara, CSS Buzău, CSS 1 Constanţa, Farul Constanţa sau CSS Galaţi vor avea echipe complete formate din 3-6 gimnaste şi se vor duela pentru medalii. În schimb, CSS CNS „Cetate” se va prezenta la competiţie cu doar două sportive, pentru că are o altă optică asupra performanţei. „La Deva,  noi ne propunem să creştem gimnaste pentru viitor, care să îşi confirme valoarea la competiţii importante ale senioarelor, eventual la unele majore pe plan internaţional. Din acest motiv, la nivelul junioarelor IV (sportive de 8-9 ani, din clasa a II-a şi a III-a n.r.) se insistă pe acumulări de elemente şi însuşirea corespunzătoare a acestora, nu pe performanţă. Antrenorii de la clubul nostru doresc să construiască o bază solidă pentru gimnaste, pentru ca ele să reziste pe dificilul şi lungul drum al performanţei până la nivel de senioare. Din acest motiv, gimnastele clubului nostru de acest nivel nu sunt pregătite special pentru competiţii şi ne-a fost greu să aliniem o echipă la acest Campionat Naţional. Noi credem că e mult mai important să se obţină performanţe la concursurile altor categorii de vârstă, decât la nivel de începătoare”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura